La doi ani dupa ce Comisia Europeana a propus eliminarea stampilei in tarile in care aceasta se mai folosea (Romania si Bulgaria), premierul Victor Ponta considera ca actul normativ privind desfiintarea stampilei ca fiind o “ordonanta istorica”.

OG nr. 17/2015 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare si modificarea si completarea unor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 540 din 20 iulie 2015 si intra in vigoare cu data de 23.07.2015.

Actul normativ prevede, printre altele, eliminarea obligativitatii folosirii stampilei pentru documentele depuse la institutiile si autoritatile statului.

Vizate de aceasta masura sunt atat persoanele fizice si persoanele juridice de drept privat, cat si entitatile fara personalitate juridica.

“Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum si entitatile fara personalitate juridica nu au obligatia de a aplica stampila pe declaratii, cereri sau orice alte documente depuse la institutiile sau autoritatile publice”, scrie in OG nr. 17/2015.

Stampila nu mai trebuie aplicata nici pe documentele emise in relatia dintre persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat si entitatile fara personalitate juridica.

Începand din data de 23.07.2015, toate prevederile legale ce impun aplicarea stampilei de catre aceste categorii de persoane si entitati sunt abrogate.

Ministerul de Finante explica in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta ca, desi legislatia primara nu impune utilizarea stampilei, exista o anumita uzanta in folosirea acesteia. In legislatia secundara, sunt prevederi in baza carora stampila este necesara pentru documentele depuse la autoritatile statului.

“In prezent, desi nu au fost identificate prevederi legale de nivelul legislatiei primare care sa instituie obligatia pentru persoane fizice autorizate, liber profesionisti, persoane juridice sau alte entitati fara personalitate juridica de a utiliza stampila in relatia cu autoritatile sau institutiile publice sau in relatiile dintre acestea, totusi exista o anumita uzanta in utilizarea stampilei. De asemenea, exista si legislatie secundara care impune aplicarea stampilei pe documentele ce se depun la diverse autoritati publice”, scrie in document.

Persoanele juridice de drept public vor fi obligate in continuare sa aplice stampila pe documentele pe care le emit.

In prezent, firmele se identifica, potrivit Legii nr. 31/1990, prin denumire, numar de inregistrare in registrul comertului si cod unic de inregistrare (CUI), insa nu prin stampila. Firmele nu au impusa o forma, o marime a stampilei sau o culoare a tusului folosit.

Reglementari privind forma si marimea stampilei exista numai pentru profesiile liberale (notari, avocati, medici), pentru institutiile statului si in cazurile in care actele juridice pot fi anulate in lipsa aplicarii acesteia.

Exista si unele exceptii, cum ar fi regulamentele Comisiei Europene din domeniul vamal, care impun aplicarea stampilei pe documentele societatii (inclusiv pe factura). Sunt anumite tipuri de formulare – anexe la actele normative emise de Guvern – care trebuie transmise in format electronic sau in “format de hartie cu stampila si semnatura reprezentantului legal al societatii”. Aplicarea stampilei este necesara mai degraba in relatia cu institutiile si autoritatile statului decat in alte situatii.